Astăzi nici îmbolnăvirea nu mai este ce-a fost. Nu te poți îmbolnăvi așa când vrei tu, ci trebuie să te programezi dinainte. La medicul de familie trebuie să suni cu minim 48 de ore înainte pentru programarea unei consultații.
Hai, să zicem că nu-i bai că stai acasă 2 zile până ajungi să consulți medicul și îți administrezi singur medicamente după rețeta „am auzit că aia e bună, face reclamă chiar și la televizior”. Mai rău este că, cu toate că ai programare la ora x, mergi la cabinet, aștepți pe sală încă două ore alături de alte persoane bolnave să îți vină rândul.
Păi, de ce aia a calului este nevoie să anunț cu 2 zile înainte că vin dacă tot statu acolo și aștept?
Eu mi-am pierdut răbdarea după 10 minute, când am văzut că înaintea mea mai erau șapte persoane, durata unei consultații fiind de circa 15-20 minute. Am avut însă timp să citesc toate afișele de pe pereți, materialele publicitare, tot. Am văzut chiar și lista cu categoriile de persoane care au întâietate. Astfel, femeile gravide, cadrele medicale, copii, urgențele (în această ordine) au prioritate pentru a intra la medic. Nu înțeleg de ce lista cuprinde printre primele poziții cadrele medicale. Solidaritate de breaslă? PCR (Pile, Cunoștințe, Relații) ?
În speranța că mâine voi apuca să o consult pe doamna doctor în privința bolii de care sufăr (nu, nu cu capul, doar sunt răcit, cel puțin așa cred), vreau să le urez asistentelor și tuturor celor care se ocupă de programări multă, multă, multă…. m sănătate!
Articole asemanatoare:
- Au apărut
- Exemplu: cum se încalcă Constituția
- ZTE ZXR 10 2609
- Primii pasi in lumea FreeBSD-ului
- Dezinformări – nu credeți tot ce citiți
- Concediu iunie 2012
- Configurare mIRC
- Lista neagra site-uri jocuri de noroc
- Întrebări examen Proiectant sisteme de securitate -II
- Certificat digital calificat de la DIGISIGN – semnătură electronică email