Înainte de a începe, trebuie să spun:
„..tu’vă’n gură de politicieni, miniștrii și toți cei care ați furat astfel încât am ajuns să avem drumuri vai de mama lor!”
Din respect pentru cititori nu îmi permit să scriu mai urât, dar vă puteți imagina…
Au trecut patru ani, așa că a fost cazul să sărbătorim. Profitând de faptul că au dat ăștia de la conducere zi liberă pe 15 august, am scăpat de cel mic lăsându-l în grija socrilor și am purces la drum împreună cu soția spre o destinație despre care nu îi spusesem. Rezervasem o „cameră” în trenu-hotel „Carpatia-Express” din Vișeu de Sus, Maramureș.
Drumul până acolo, de la bifurcația DN17 cu DN18: îngrozitor! Am plecat din Suceava pe 15 august 2012 la ora 09:12 și am ajuns în Vișeu de Sus la ora 14:13. Cinci ore pentru un traseu de 190 km. Nu vreau să îmi amintesc!
Pentru a servi prânzul (chiar dacă era trecut de ora 14) am ales Restaurant Radu din Vișeu de Sus. Local mare, drăguț, ieftin. Meniu bogat. Cel puțin pe hârtie, pentru că de fapt nu aveau ca și ciorbe decât vreo două din toată lista lor. La nevoie e bun.
Am mers apoi și ne-am cazat în compartimenul 10, vagonul 1 al hotelului. Fiecare compartiment are două paturi, un dulăpior, chiuvetă și loc pentru bagaje. Arată aproape identic cu vagoanele de dormit folosite în prezent de CFR. La capele vagonului exista toalete, iar în capătul trenului, jos, sunt amenajate grupuri sanitare cu toalete și dușuri.
Până la ora cinei (19) am descoperit împrejurimile locului, am explorat imediata apropiere a trenului-hotel și am petrecut puțin timp în Casa „Elefant”, în încăperea dedicată trecutului evreiesc din Vișeu de Sus.
Cina am servit-o în vagonul-restaurant și a constat în 3 feluri de mâncare cu specific elvețian, preparate de către un bucătar din Elveția care vine în fiecare vară la Vișeu de Sus. Și, să nu uit: desertul!
Nu mă întrebați ce am mâncat exact pentru că nu aș putea să vă spun.
Lângă tren, pe malul apei erau pregătite toate cele necesare unui foc în centrul spațiului ocupat de sezlonguri, dar după o zi obositoare și ploioasă nu ne-a mai ars de nimic. Trebuia să ne încărcăm bateriile pentru plimbarea de a doua zi cu mocănița.
Joi, 16 august 2012. Patru ani de căsătorie. Pentru această zi aveam programată o plimbare cu mocănița, la Vișeu de Sus. Primul lucru însă a fost să luam un mic dejun delicios în vagonul-restaurant și apoi să ne alegem un loc în cele trei trenuri care se pregăteau de plecare.
Se pleacă de la Gara CFF de pe strada Cerbului din Vișeu de Sus. De fapt nu este o gară cum vă așteptați ci un depozit de lemn unde mirosul de lemn proaspăt tăiat îți înfrumusețează dimineața. Dat fiind numărul mare de turiști care au fost în ziua respectivă, organizatorii au pregătit trei trenuri, fiecare tras de câte o locomotivă cu aburi.
Cele trei locomotive cu aburi (Bavaria, Elveția și Măriuța) erau nerăbdătoare să tracteze vagoanele pline cu turiști. Fiecare tren avea cam șase vagoane, iar în fiecare vagon erau circa 30 de persoane. Vă las pe voi să calculați câți turiști voiau să se bucure de o plimbare cu trenul tras de către o locomotivă pe aburi, pe o cale ferată îngustă.
Trenurile au plecat la o diferența de 20 minute unul de celălalt. Peisajul este minunat, zgomotul făcut de mocănița cu aburi este deosebit, să nu mai spun de fluieratul acesteia care răsuna pe întreaga vale, iar mersul șerpuit al căii ferate înguste (ecartament 760mm) îți dezvăluie un peisaj frumos.
În prima parte a traseului trenul șerpuiește printre casele din Vișeu de Sus ca apoi să ajungă în locuri sălbatice, accesibile doar pe calea ferată, fără alte drumuri. Distanța dintre trenuri s-a redus imediat, atunci când un vagon din primul tren a deraiat și a fost ceva de muncă pentru a-l repune pe șine. Au urmat apoi diverse opriri pentru alimentarea locomotivei cu apă și lemn.
Trenul a urcat până la Paltin, unde aburii s-au odihnit și i-au lăsat pe turiști să ia o gustare. La coborâre parcă nu a fost așa spectaculos, principalul rol al locomotivei fiind de a frâna trenul, nu mai gâfâia ca la urcare.
În anii trecuți traseul era cu mult mai lung, dar inundațiile au făcut ca porțiuni din calea ferată sa nu mai fie practicabile.
Trebuie să știți că este singura cale ferată îngustă din țară care se mai folosește și în ziua de astăzi pentru exploatarea lemnului. Plimbarea cu mocănița este o experiența pe care nu trebuie să o ratați și ar fi bine să mergeți cât de curând acolo pentru că nu se știe cât timp va mai funcționa.
Plimbarea a durat de la ora 09:20 pana la ora 16, cu o pauza de o oră și jumătate la Paltin, precum și alte pauze de scurtă durată. Au fost și lucruri neprevăzute: un vagon deraiat, calea ferată ocupată cu alte vagoane cu bușteni etc. Din Vișeu de Sus până la Paltin sunt 21,6 de km pe valea Râului Vaser, cu o priveliște minunată.
Mai multe informații despre mocăniță și cum să ajungeți acolo găsiți pe site-ul www.cffviseu.ro
