PR Kaufland

O parte dintre voi știți că cei de la Kaufland se lăudă prin anunțuri audio difuzate în magazin și afișe mari căt jumătate de perete că oferă garanția servirii rapide la casele de marcat și că, în cazul în care clientul așteapta mai mult de 5 minute la rând și nu sunt deschise toate casele, Kaufland îi ofera un card cadou de 5 lei. Pentru acest lucru clientul trebuie să meargă la biroul de informații și să solicite acest lucru.

Foarte frumos din partea lor. Lăudabilă și politica. Această politică a fost implementată chiar și în magazinul din Suceava. Dar, de-a lungul timpului a fost un pic adaptată, devenind o chestie tipic românească.

Astfel, de ceva timp, clienții primeau de la serviciul de informatii câte o ciocolată (estimez valoare acesteia ca fiind mai mică decât un leu) în locul cardului valoric de 5 lei. Mai nou, nu se mai oferă nimic, angajații de la biroul de informații justificând că nu au carduri cadou, nici ciocolată, nu au nimic … și apoi… 10 minute la casă nu este ăsa mult, nu?

Cum am pățit pe pielea mea acest lucru, am folosit formularul de contact de pe site-ul Kaufland România pentru a sesiza aceste aspecte. Motivul nu ține de valoarea cardului de 5 lei ci pur și simplu de încălcarea unei politici pe care ei au impus-o, au promovat-o și se laudă că o respectă.

Nu mică mi-a fost surpriza când am fost contactat telefonic de reprezentanții Kaufland România în urma mesajului transmis. Discuția a fost constructivă și ulterior au trimis prin curier un card cadou de valoare mai mare, în semn de recunoștintă că le-am adus la cunoștință problemele locale pe care le întâmpină clienții in Kaufland Suceava.

Vă dați seama că cineva a citit mesajul respectiv, și-a făcut timp să sune, să piardă câteva minute la telefon și apoi să pregatească un colet pe care să îl trimită prin curier? Este lăudabil și neașteptat.

Spre comparație, celor de la Carrefour le-am sesizat în nenumărate ori nefuncționalitatea POS-urilor pentru plata contactless și faptul că personalul lor nu este instruit pentru a putea procesa plați contactless (să îî vedeți ce ochi dulci au când le spui de plata cu card contactless…).

 

Articole asemanatoare:

Bogdan Turcanu

Bogdan Turcanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.