Urmând alte exemple, un nene primar, olărean (cu 0 mic, mic, mic), s-a lovit la cap și crede că municipiul care l-a ales pe el îi aparține în totalitate și vrea să facă un bănuț cinstit, probabil pentru o nouă căsuță vilă. Conform unui articol de Monitorul de Suceava, nene ăsta vrea să impună taxe speciale de tranzit pe teritoriul municipiului proprietate personală pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone.
Păi nu se găsesc vre-o 5 transportatori să îi blocheze cu camioanele sătucul Rădăuți pentru vreo două saptămâni, să nu se mai poată circula deloc pe acolo? Să îi plaseze un mastodont la ieșirea din Primărie, sa nu poată pleca acasă, să stea acolo peste program, făra a i se plăti orele „suplimentare”.
Știti ce merită rădăuțenii care au fost în stare să își realeagă un asemenea om la conduce? Pai… să se mute firmele Egger și Holzindustrie de lângă Rădăuți în alte părți din țară unde nu trebuie să platească încă asemenea taxe. Să rămână primarul cu câteva mii de someri la care să le plătească ajutoare sociale din banii strânși din această taxă. Ca oricum drumuri nu va repara, asta este limpede pentru oricine.