Încă o poliție: Poliția locală

În Monitorul Oficial al României nr 882 din 29 decembrie 2010 a fost publicat regulamentul-cadru de organizare și funcționare a poliției locale. Astfel, in cadrul fiecărei primării de comuna, oraș, municipiu sau sectoare (București), vor fi înființate compartimente sau instituție publică distinctă cu rol de poliție locală care vor avea în compunere structuri de ordine, liniște publică și pază a bunurilor, structuri din domeniul circulației pe drumurile publice, structură de disciplină în construcții și afișaj stradal, structuri de protecție a mediului, structuri de activitate comercială și structuri cu atribuții pe linie de evidentă a persoanei. Pentru personalul de conducere vor…

Reclame interzise

Am citit astăzi pe mediafax.ro o știre precum Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat o modificare a Codului audiovizualului, modificare prin care reclamele la prezervative vor fi permise la TV și radio doar după ora 24. Până acum nu sunt permise astfel de reclame. De ce nu vor să facă educație cu ajutorul televiziunii? Ce este rușinos în a folosi prezervativul? Este mai bine ca tinerii să nu se protejeze și să apară sarcini nedorite sau îmbolnăviri? Să vedem cam care este vârstă în acest  “consiliu”: Răzvan Popescu, președinte, născut în 1962, 49 ani Ioan Onisei, vicepreședinte, născut în 1954,…

Concurență

Un nou proiect de lege a trecut de Senat. Astfel, Meseria de vrăjitoare va intra în Nomenclatorul Meseriilor din România, urmând a fi recunoscută și impozitată. Acest lucru duce la o piață concurențială, Biserica Ortodoxă Română fiind nevoită să își scadă tarifele. Vom vedea în viitorul apropiat la parterul fiecărui bloc câte un „Cabinet de Vrăjitorie”, mai dese decât farmaciile. Presupun că pentru practicarea vrăjitoriei îți trebuie o diplomă de certificare a abilităților, nu? Pentru acordarea acesteia va fi nevoie de o comisie de evaluare și avizare la nivelul fiecărui județ, nu? Din comisie vor face parte în mod obligatorii…

LA MULȚI ANI 2011

Sper ca anul care începe acum să fie unul mai bun decât toți cei care au trecut, să ne aducă tututor: sănătate (Doamne ferește să ajungem prin spitalele din România); bucurii (mai mari decât cele oferite de câștigarea unui meci a echipei de fotbal favorite); fericire (nu de genul „am găsit banane la reducere la supermarket”); împliniri (mai profunde decât „i-am tras-o colegului, am fost promovat”); și.. tot de vă doriți (să ghicesc: BMW, blonde…) La Multi Ani tututor!