Astăzi, dacă tot eram în zona Cetății Neamț, am tras o fugă să vizitez și Mănăstirea Agapia.
Pentru a ajunge la Mănăstirea Agapia am ieșit din Târgu Neamț către Piatra Neamț și la câțiva kilometrii am făcut dreapta, urmând indicatoarele. Drumul este bun și am ajuns repede la mănăstire.
Am realizat repede că sunt în locul care trebuie, după mașinile parcate care ocupau un sens de mers, chiar dacă cu 50 de metrii de mănăstire era o parcare goală, goală. Clasic românesc.
Am ales să fac notă discordantă cu ceilalți și am parcat în locul amenajat.
De la intrare te întâmpină liniștea locașului de cult și verdeața din curte. Florile există chiar dacă este toamna a bătut deja de mult la ușă.
Am plecat de aici cu gândul că mergem acasă, dar am văzut indicator către Mănăstirea Văratec (5Km) și am zis că nu trebuie să ratez ocazia de a trece și pe acolo. După ce am mers doi kilometrii pe un drum vai de capul lui, am ajuns și la intersecția cu drumul bun.
La Văratec curtea mai mare, mult mai mult flori și verdeață.
Văzusem o insectă care umbla din floare în floare, probabil pentru a culege polen. M-am chinuit circa 5 minute până am reușit să o fotografiez cât de cât clar. O încadram, focalizam pe ea și chiar înainte să apăs fugea la altă floare. Cine știe ce specie de insectă este, să îmi lase și mie un comentariu.
Este pentru prima oară când ajung la aceste mănăstiri. Mă așteptam totuși la altceva, având în minte imaginea mănăstirilor din Bucovina (Sucevița, Moldovița, Gura Humorului, Voroneț).
ma asteptam sa ne spui cum era in alte manastiri sau ce-ai vazut deosebit la Agapia si Varatec