O saptamana la Viena

Dupa cum spuneam aici , pe 22 nov 2008, intr-o zi de sambata, dimineata pe la 10 am pornit impreuna cu un coleg de servici spre Viena, pentru a participa la un curs organizat de catre Daikin la centrul lor de instruire de acolo. Avand de infruntat ninsoarea din muntii patriei, nepasarea responsabililor cu dezapezirea, nesimtirea soferilor care la sfarsitul lunii noiembrie nu aveau cauciucuri de iarna, am reusit sa ajungem la Oradea in „doar” zece ore.
In Oradea am innoptat la o pensiune de pe centura orasului (Pensiunea Salomi), pe care nu o recomand decat in caz de urgenta si doar pentru un popas de o noapte.
Duminica dimineata ( 23 noiembrie 2008) ne-am grabit sa plecam mai departe, dar, pana am luat micul dejun si am cautat o statie Rompetrol ca sa alimentam cu carburant, am reusit sa iesim prin vama Bors la zece si ceva, dupa ce am spalat masina plina de gheata la un Petrom chiar langa vama.
Am mers mai departe pe E60 si, in apropiere de Budapesta, am urcat pe autostrada ( bineinteles ca ne-am luat vigneta inainte dintr-o benzinarie din Ungaria – 1270 forinti pentru 4 zile). La Budapesta nu am intrat in oras ci am trecut de pe o autostrada pe alta, ajungand in Viena la vreo 6 ore dupa ce am iesit din tara.

Ajunsi in Viena, am cautat o vreme hotelul la care aveam rezervare, dandu-ne seama intr-un tarziu ca de fapt acesta se afla in oraselul Brunn am Gebirge, in apropierea Vienei. Nu mica ne-a fost mirarea cand am aflat la receptia hotelului AUSTRIA TREND HOTEL BÖCK ca trebuie sa ne cazam la un alt hotel al aceluiasi grup hotelier, hotel care din fericire se afla la cateva sute de metri distanta.
Cazarea la AUSTRIA TREND EVENTHOTEL PYRAMIDE s-a efectuat fara probleme, platind in avans cei 420 de euro aferenti pentru 5 zile de cazare. In cazul in care nu plateam in avans era necesar un card de credit pentru garantie.
Toate problemele fiind rezolvate, am decis sa ne pornim spre centrul Vienei, fara un obiectiv precis, urmarind doar indicatoarele ce indicau „Zentrum”. Fiind pentru prima data si neavand nici o idee despre ce dorim sa vizitam, ne-am invartit cu masina prin oras, admirand cladirile vechi si strazile pustii si reusind sa gasim o pizzerie deschisa pentru a ne astampara foamea.
Prima impresie despre oras a fost ca este pustiu, lipsit de viata. Pe trotuare nu era mai nimeni, pe strazi traficul era foarte redus, copacii fiind singurii care frematau puternic sub suflul vantului de afara care sufla, nu gluma.

Luni dimineata ne-am acomodat cu hotelul si restaurantul unde se servea micul dejun, am identificat si alti romani care urmau sa participe la acelasi curs ca si noi si, insotiti de instructorul care avea sa ne introduca in tainele echipamentelor Daikin, am pornit pe jos spre centrul de instruire. Brr…in cele 20 de minute de mers pe jos am reusit sa simtim frigul si vantul care se mai domolise. Centrul de instruire se afla in Brunn am Gebirge, Campus 21, un cartier de cladiri doar de birouri si parcari supraetajate.

Luni seara, dupa prima zi de curs, am facut un tur scurt prin SCS (Shopping City Süd), cel mai mare centru comercial din Europa. O multime de magazine ale firmelor celebre, restaurante, etc. Destul de aglomerat, dar totusi destul de putini cumparau, majoritatea fiind straini, printre care si destui romani. Atunci ne-am decis ca este mai bine sa mai tragem o fuga prin centrul Vienei decat sa pierdem timpul pe acolo (situatia s-ar fi schimbat radical daca eram impreuna cu sotiile, ele ar fi avut cu certitudine alta parere). La fel ca in ziua precedenta, am mers de aiurea prin centru.

Marti, acelasi program si anume: dimineata cursuri si seara iesit in oras. De aceasta data ne-am propus sa ajungem in Donauturm, un turn inalt de peste 250 m ce se poate zari din aproape orice colt al Vienei si care  ofera cea mai minutata priveliste asupra intregului oras. Bineinteles ca am ratacit un pic pe malurile Dunarii si prin pasajele rutiere subterane pana sa ajungem la el, dar a meritat. In turn se urca cu un lift rapid, 6.2 m/s, timp de 35 de secunde, la o altitudine de 165 m, unde se gaseste un restaurant in care am servit masa de seara. Restaurantul se roteste in jurul axei si ofera panorma continua a Vienei. Superb! Mai jos, la 150 de metrii se afla „Observation Deck”, o terasa deschisa de unde privelistea este si mai minunata, nefiind despartit de golul dimprejur decat de niste bare metalice. Intrarea a fost de doar 5,5 euro de persoana si preturile de la restaurant sunt normale, in sensul ca sunt la acelasi nivel cu alte localuri din oras pe unde am mai fost.

Miercuri, 26 noiembrie, dupa trei zile in care am „mancat” numai aparate de tip Split, Multi, Sky produse de Daikin si trebuia sa ne pregatim sufleteste de doua zile de sisteme VRV, am fugit la sfarsitul programului de instruire in oras, cu scopul de a vedea cladirea Primariei Vienei. Bineinteles ca nu am ajuns din prima cu masina la ea si am mai colindat centrul vechi al Vienei, admirand cladirile impunatoare si frumos luminate.

In fata Primariei din Viena aveau un brad impodobit si se defasura un targ de Craciun foarte frumos organizat, cu produse specifice sarbatorilor de iarna, incepand de la ornamente pana la preparate alimentare si dulciuri. De remarcat faptul ca nu se auzeau zece feluri de muzica de la toate tarabele ci doar o muzica de sarbatori, dintr-un singur loc, la un nivel scazut pentru a nu deranja.

[ad#google-adsense]

Joi, la cursuri m-au stresat sistemele VRV, iar seara am fost din nou in SCS ( care era vizavi de hotelul la care am fost cazati) pentru a lua cadouri pentru persoanele dragi de acasa. Destul de greu ne-am hotarat, dar, am reusit fara sa depasim bugetul pe care ni l-am propus.
Vineri dimineata dupa micul dejun ne-am decazat si am plecat veseli la curs fiind constienti ca este ultima zi si ca a trecut ce a fost mai greu.
In jurul orei 15, dupa o saptamana in care am fost bombardati cu informatii detaliate despre functionarea sistemelor de aer conditionat Daikin, am pornit la drum cu gandul de a ajunge cat mai repede in tara, in Oradea. Din pacate, Marcel (adica GPS-ul nostru MIO) a dat-o in bara de doua ori si ne-a bagat prin Budapesta si apoi a ratat selectia pe autostrada in Ungaria spre Debrecen, fiind nevoiti sa facem circa 50 de km pentru a ne intoarce.
In Oradea, ajungand pe la 23, am tras la aceasi pensiune cu toate ca ne-am fi dorit in alt loc, dar era deja prea tarziu pentru a cauta ceva mai convenabil. Proasta alegere! Era mai frig in camera ca si data trecuta plus ca am nimerit o camera cu vederea spre soseaua de centura a orasului, tot zgomotul produs de camioanele care treceau peste denivelarile existente de-a lungul intregii rute ocolitoare se auzea ca si cum am fi dormit in sant, pe marginea drumului.
La prima ora sambata am fugit de acolo pe drumurile patriei noastre, drumuri pline de gropi, denivelari, viraje nesemnalizare, carute si noroi pe drumurile europene.

Ca si concluzie, am remarcat urmatoarele aspecte in Austria:
– drumuri foarte bune, inclusiv in orasele mici;
– trafic civilizat, fara bagat in fata, fara schimbat benzile fara sa se asigure, fara trecut pe galben (sa nu mai zic rosu), fara decibeli care sa rasune pe geamurile masinile austriecilor, fara opriri in locuri interzise, fara masini lasate haotic pe strada, fara masini pe trotuare, fara politisti care sa fluidizeze incurce traficul in intersectii,etc (In schimb, in Budapesta traficul este ca si in Bucuresti si cu asta am spus tot.);
– nu  au disperati care sa claxoneze  (nu am auzit decat foarte rar  cate un claxon scurt);
– existenta parcarilor subterane si supraetajate;
– existenta spatiului verde si a parcarilor gratuite la suprafata, fara ca sa se construiasca cate o cladire pe orice petec de pamant;
– curatenie pe strazi, curatenie pe trotuare, curatenie in cladiri, curatenie peste tot.

De exemplu, dupa ce am spalat la plecare masina in Oradea, am circulat prin Ungaria si Austria (a plouat si a nins), a stat parcata toate zilele in parcare deschisa la suprafata, am circulat in fiecare seara prin Viena, m-am intors pana la Oradea, nu avem praf pe masina. Incredibil! De la Oradea la Cluj masina si-a schimbat culoarea, devenind muuult mai inchisa. De ce oare?
Pentru mine a fost prima iesire din tara, prilej cu care am realizat ca suntem la periferia Europei.

Articole asemanatoare:

• Au apărut
• Primii pasi in lumea FreeBSD-ului
• ZTE ZXR 10 2609
• Probleme de comunicare
• Exemplu: cum se încalcă Constituția
• Zilele Humorului 2008
• Dezinformări – nu credeți tot ce citiți
• Utilitarul ping
• Saptamana de miere – I
• Certificat digital calificat de la DIGISIGN – semnătură electronică email