47 de km cu bicicleta

Sâmbătă, 9 august 2014 – program de plimbare cu bicicleta. Împreună cu Codrin am plecat din Suceava (Obcini) către Adâncata (drum asfaltat), am făcut dreapta către Fetești pe drumul proaspăt betonat până la intrare în Fetești și apoi am mers pe drum pietruit către Grigorești. După ce am trecut de Grigorești, la interecția din câmp cu Siminicea-Hânțesti am mers tot înainte și am trecut râul Siret, ajungând aproape de intrarea în Bucecea. Am traversat drumul Bucecea-Huțani și am continuat tot pe drum pietruit către Călinești.

După ședință: fără cuvinte

Sâptămâna trecută am participat la Adunarea Generala a Asociației de Proprietari. Va spun, musai trebuie să participați la așa ceva! Vă v-a schimba percepția despre viață! Ora programată: 18:00. La 18:30 încă mai ajungeau proprietari. Nu-i bai, avem timp să îi așteptăm. Din sute de membrii, au venit doar 62. Se începe cu alegerea comisiei care va scrie și semna procesul verbal de ședință. Motiv bun pentru primul scandal. Că de ce ălă, că vrea și el, că e văru lu’ Fănică. Avem și invitati. De la Primărie, probabil cel care face curățenie la etajul 2, că nu ne-a spus…

Codrii seculari Slătioara

Chiar dacă joi am pătimit pe scanul stomatologic și duminică eram încă cu falca umflată, nu am rezistat și am plecat iarăsi pe munte. Decizia am luat-o chiar atunci când m-am trezit, așa pe la ora 10, după ce am înghițit antibioticul. Destinația: rezervația Codrii seculari Slătioara. Pe 20 iulie 2014, la 11:30 eram gata de plecare, fără să ne documentăm mai deloc, am pornit la drum. Chiar dacă toate site-urile „țipă” că la Codrii seculari Slătioara se ajunge din Câmpulung Moldovenesc, eu m-am încăpățânat și am mers pe DN17 până la Frasin, apoi am făcut stânga spre Stulpicani. La…